Din cauza catastrofei care a afectat salina din Praid, familii au fost evacuate, iar mulți oameni și-au pierdut mijloacele de trai.
Acum depinde și de tine cum îi ajutăm să o ia de la capăt.
AJUTĂ
PRAIDUL!
Scopul nostru
Inundația a afectat complet zonele funcționale ale salinei din Praid. Chiar dacă va fi posibil să se evite o catastrofă ecologică ce ar duce la închiderea definitivă a minei, reconstrucția ar putea dura ani întregi.
Patruzeci și cinci de case au fost evacuate, salina a fost închisă, iar turismul – principala sursă de venit – s-a oprit complet. Mulți localnici au rămas fără niciun venit, peste noapte.
Protopopiatul Reformat Odorheiu Secuiesc, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita și Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja au lansat o campanie de donații.
Prima sprijină familiile afectate, celelalte două refacerea turismului din Praid.
Tu alegi pe cine vrei să sprijini.
Două scopuri - trei modalități de a ajuta
Sprijin pentru familii
Pentru persoanele evacuate, aflate în nevoie, care și-au pierdut locul de muncă:
– alimente, medicamente, încălzire, cazare și compensarea veniturilor pierdute.
Protopopiatul Reformat Odorheiu Secuiesc
Sprijin pentru cei care trăiesc din turism
Donațiile primite aici susțin direct Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja și, prin ea, pe toți cei care trăiesc din turism la Praid.
Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja
Relansarea turismului
Donațiile dedicate acestui scop vor fi folosite exclusiv pentru promovarea potențialului turistic al zonei Praid și atragerea de noi vizitatori.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita)
Apasă și alege pe cine vrei să sprijini.
Ce s-a întâmplat la Praid?
Din cauza ploilor abundente din luna mai, pârâul Corund a inundat toate nivelurile salinei din Praid – inclusiv galeriile subterane vizitate de turiști și pacienți. Zeci de milioane de metri cubi de apă s-au revărsat, iar în zona fostei mine Dózsa s-a produs o alunecare de teren. Până acum au fost evacuate 45 de case.
Nu este doar un accident industrial: salina din Praid este unul dintre pilonii identității secuiești, o sursă de trai și un simbol al viitorului.
Poate fi salvată salina?
Opiniile experților sunt împărțite – unele zone sunt pierdute, însă scopul este ca, împreună, să reconstruim ceea ce a rămas. Evaluarea pagubelor este în desfășurare. Cert este un lucru: nu trebuie doar refăcut, ci construit un sistem mai sigur și mai modern.
Va fi o muncă de ani, care trebuie începută chiar acum.
De ce să ajuți?
Praidul nu este doar o localitate – este parte a patrimoniului nostru comun. Este responsabilitatea noastră să nu lăsăm comunitatea singură.
Oamenii care și-au pierdut locul de muncă, casa – nu pot aștepta. Sprijinul guvernamental a început, dar reconstrucția are nevoie și de solidaritate civică.
Acesta este momentul în care putem arăta ce înseamnă solidaritatea pentru noi.
Cum poți ajuta?
Cel mai mult contează dacă donezi bani – și îi încurajezi și pe alții să urmeze exemplul tău. Poți decide cui vrei să oferi sprijinul tău:
– familiilor afectate (pentru alimente, căldură, cazare, venituri pierdute),
– sau relansării turismului – baza traiului pentru mulți localnici.
Cât să donez? Contează și sumele mici?
Da! Donează cât îți poți permite – fiecare leu sau euro contează.
Nicio donație nu este prea mică. Chiar și cea mai modestă sumă poate însemna o masă caldă, o cutie de medicamente sau rechizite pentru un copil.
Suntem mulți – iar dacă fiecare oferă doar puțin, împreună putem face minuni.
Cine colectează donațiile și cât de sigure sunt aceste organizații?
Donațiile pentru populație sunt gestionate de Protopopiatul Reformat Odorheiu Secuiesc, care are o vastă experiență în acțiuni caritabile.
Donațiile pentru turism sunt gestionate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita), care lucrează cu experți externi pentru a readuce cei peste 500.000 de vizitatori anual, și de Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja, care oferă sprijin direct celor care trăiesc din turism.
Ce urmează?
Se lucrează la diminuarea pagubelor și înlăturarea pericolelor imediate. Sute de angajați ISU și voluntari lucrează zi și noapte.
La inițiativa UDMR, Guvernul a lansat un pachet de sprijin dedicat, iar Guvernul Ungariei și-a oferit, de asemenea, ajutorul.
Între timp, a fost demarată investigarea celor responsabili – pentru că nu poate rămâne fără consecințe faptul că, ani de zile, profitul minei a fost încasat, în timp ce investițiile în siguranță au fost minime.
Cine suntem?
Această pagină a fost creată de Prezidiul Executiv al UDMR, cu scopul de a oferi o platformă de susținere pentru campania de donații organizată de Protopopiatul Reformat Odorheiu Secuiesc, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (ADI Harghita) și Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja.
Donațiile sunt colectate de către Protopopiatul Reformat Odorheiu Secuiesc, ADI Harghita și Asociația Turistică Sóvidék-Hegyalja. UDMR contribuie la desfășurarea și promovarea campaniei, dar nu prelucrează datele donatorilor.
400489 Cluj-Napoca,
Str. Republicii nr. 60
tel.: 0264 590 758
email: office@rmdsz.ro
© ajutapraidul.ro 2025